Dupa vestea cea mare a presedintelui nostru iubit, potrivit careia bugetarii vor avea salariile diminuate cu 25%, pensiile vor fi diminuate cu 15%, se preconizeaza continuarea acetor marorari ale taxelor si imporzitelor.
O alta perla ce se pare ca va fi anuntata este scaderea alocatiilor cu 15%, anunta Dumitru Costin, specificand ca informatia e reala din nefericire. Sa nu uitam ajutorul de somaj, ultima solutie pentru cei fara o speranta la pastrarea locului de munca.
Analistul economic Matei Păun atrage atenţia ca masura guvernului va duce la recesiune, singura solutie fiind o combinatie intre majorarea taxelor si impozitelor si diminuarea salariilor bugetarilor. “Ar fi fost preferabil să fi crescut cota unică şi alte impozite, nu mă refer la TVA aici, şi poate să se fi redus mai puţin cheltuielile cu salariile”, a spus Păun. A mai specificat ca diminuarea salariala a bugetarilor ar trebui aplicata diferentiat.
Cert este ca in situatia actuala, daca aceasta masura va fi pusa in practica, vom urma indeaproape exemplul Greciei, se va iesi in strada pentru a se lua deciziile corecte in privinta unor oameni napastuiti.
Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat, vineri, că discuţiile actuale nu vizează disponibilizări de personal, ci restructurarea sectorului bugetar, până la sfârşitul anului.
Totodată, peste 140.000 de angajaţi din sectorul public vor fi disponibilizaţi până la începutul anului viitor, pentru a menţine cheltuielile de personal în 2011 în limitele convenite cu FMI, au declarat pentru MEDIAFAX surse participante la negocierile cu instituţia financiară.
“În primul rând este vorba despre reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din România cu 25%, iar până la sfârşitul anului, şefii de instituţii au obligaţia să-şi facă selecţia, să-i aleagă pe cei mai buni şi nu clientela politică, în aşa fel încât în anul 2011, menţinându-se anvelopa salarială şi în speranţa creşterii economiei, salariile să poată reveni la cele pe care le au acum”, a spus Băsescu. Şeful statului a adăugat că această măsură trebuie luată de la 1 iunie.




