Sony Cyber-shot TX5 este cea mai nouă cameră foto digitală lansată de producătorul japonez. Este rezistentă la praf, apă (până la o adâncime de 3m), şoc (rezistă la căderi de la o înălţime de 1,5m) sau îngheţ (temeperaturi de până la -10◦C). Preţul anunţa pentru Sony Cyber-shot TX5 se situează în jurul valorii de 1.500 de lei. În afară de TX5, Sony prezintă şi o altă cameră din colecţia primăvară-vară: Cyber-shot H55, cu zoom optic de 10X şi senzor de megapixeli. Preţul pentru aceasta nu este deocamdată cunoscut

Cu grosimea de doar 17,7mm, modelul este cel mai subţire şi mai compact aparat foto digital rezistent la apă, susţine Sony. Camea este disponibilă în cinci culori: negru, argintiu, roz, verde şi roşu. Utilizatorul camerei TX5 poate să fotografieze în piscină sau în timp ce face scufundări, şi ajusta setările pe ecranul tactil LCD de 7,5cm.

Cyber-shot TX5 are o rezoluţie de 10,2 megapixeli efectivi, senzor de imagine CMOS Exmor R, care asigură capturarea unor imagini detaliate, cu performanţe de reducere la minimum a zgomotului de imagine în lumină slabă. Obiectivul este Carl Zeiss cu zoom optic 4x, superangular de 25mm, pentru fotografii încadrate perfect – de la portrete diafane, până la scene de călătorie interesante.

Combinaţia dintre senzorul CMOS Exmor R şi procesorul BIONZ permite fotografierea în rafală, la rezoluţie maximă, de până la 10 cadre pe secundă. Modurile Twilight şi Anti Motion Blur, pentru fotografierea cu camera în mână, beneficiază de o fotografiere rapidă a şase cadre consecutive, pentru a reduce zgomotul de imagine cu până la 50%, pentru imagini detaliate, naturale, în condiţii de lumină slabă.