Mama nu a vrut să fac actorie pentru că eram urâtă în tinereţe. Aveam sânii mari şi eram tot timpul cu părul ciufulit. Mama mă rădea în cap numai ca să mă vadă aranjată. Îmi zicea: «Desblehuietă cum eşti tu, să te faci artistă. Ce artistă?»”, o citează  Cancan pe Stela Popescu.
Acum în vârstă de 73 de ani, vedeta are o carieră impresionantă în urmă. A jucat în sute de filme, spectacole de teatru şi scenete la televizor, alături de alţi mari artişti ca Ştefan Bănică şi Alexandru Arşinel.
Îşi aminteşte însă că a suferit atât de mult în copilărie pentru că nu îşi putea îndeplini visele, încât atunci când s-a căsătorit cu Puiu Maximilian, prima dorinţă a fost: „I-am zis că vreau 500 de rochii. Dar nu mi-am făcut 500, mi-am făcut numai 400 şi nici pe alea nu le port”, a mărturisit actriţa.
Iar dacă mai exista îndoiala că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat poţi muta munţii din loc, Stela Popescu este cel mai bun exemplu. Pentru că, indiferent în ce mediu te naşti, adevăratul talent nu poate muri. Iar destinul lucrează de cele mai multe ori în favoarea ta